Wednesday, December 30, 2009

Tradare, tradare...da' sa stim si noi!

http://www.gardianul.ro/P%C3%A5ntecele-plin-cu-cai-troieni-al-opozi%C5%A3iei-s151576.html



2009 se termina pseudo-apocaliptic pentru rumani: criza a macinat economia mai dihai cum matreata macina radacina firului de par, epuizarea berbecilor din politica e evidenta, mai ales la nivel neuro-psihic, tradarile se tin lant intr-o atmosfera debusola(n)ta, decrepita si dezarmanta. Cei 3 D de mai sus stau chezasie pentru reusitele anului 2010 pe care, eu unul, nu reusesc sa le decantez. Caractere mari conduc astazi tara mea (cea de nastere, caci cea de adoptie e departe...) spre noi culmi de progres si faliment. Oameni de onoarea lui Mitrea, Sarbu si Oprea imi dau lectii de profesionalism, morala si buna crestere. Mi se strange stomacul de scarba, mi se strepezesc dintii de greata si mi se zburleste pielea la gandul ca as fi putut sa raman prizonierul acestei realitati! In aceste zoaie de decadenta se mai incheie un an! Iar eu ma bucur, in ciuda greutatilor evidente prin care trec, ca sunt peste Ocean, la aproape 8.000 de km! QED!

Constiinta - o incercare de a o defini

http://www.youtube.com/watch?v=UrU_OC5lQWA&feature=player_embedded

Preocuparile noastre introspective au ajuns si la aceasta incercare, fizico-filosofica i-as spune, de definire "non-materiala" a Constiintei!
Interesanta perspectiva...Raman la concluzia ca, cel putin din punct de vedere filosofic, Cunoasterea nu este un proces definitiv...si tocmai in acest mister al descoperirii sta si frumusetea, provocarea, drama Existentei!
Ma contrazice cineva?
Abia astept!
Enjoy this documentary!

Sunday, December 27, 2009

Adevaruri stanjenitoare, prognoze triste!

http://www.cotidianul.ro/antropologul_claude_karnoouh_romania_va_ramane_o_tara_subdezvoltata_fara_putere_externa-105887.html


De un cinism crunt si o sinceritate dezarmanta, deprimanta si aproape imposibil de ingurgitat pentru majoritatea romanilor, Karnoouh pune un diagnostic corect. Chiar daca fatalismul lui nu prea e pe "gustul" meu (eu incapatanandu-ma sa cred ca, totusi, voluntarismul, promovarea valorilor autentice si buna credinta a elitelor pot duce tara pe un drum bun) nu-mi ramane decat sa recunosc validitatea diagnosticului pe care antropologul francez il pune unei tari in deriva, unui popor anomic si schizoid, care nu-si gasesc ritmul, locul si rostul in Europa. Destul de stanjenitor insa pentru intelectualii romani pentru care nici o slugarnicie nu e rusinoasa, nici un pupincurism nu trebuie ratat si nici o tradare nu e atat de paguboasa! Rusinos, dezarmant, contraproductiv!

Wednesday, December 23, 2009

Ati vazut "VINCERE"?

Il puteti viziona aici http://www.filmeonline.org/vincere-2009-film-online/
Cutremurator!!! Povestea, mai mult decat dramatica (exista asa ceva???) a primei sotii a lui Mussolini, Ida DALSER si a fiului ei, primul dealtfel al lui Mussolini, Benito Albini Mussolini!!!
Merita vazut, e deosebit! Nu tin minte sa fi vazut un film atat de dramatic...Sincer...
Si da, "viata bate filmul"!!!
Sunt curios ce parere aveti despre film...:)

Sunday, December 20, 2009

NO COMMENT

"Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi ! De asta numai eu am fost în stare..."

Petre Ţuţea

O societate bolnava

Pentru orice cap care sta bine pe umeri, e suficient de instruit, bine orientat, informat si obisnuit sa gandeasca...Romania e o tara in deriva, romanii niste anomici debusolati iar societatea romaneasca bolnava rau de tot! Introspectia asta au facut-o multi inaintea mea in decursul acestor 20 de ani! Palierele de maniefestare a anomaliilor sunt diverse si greu de prins in analiza unui singur text. Ma voi referi insa la unul care mi-a atras atentia in ultimul timp: invatamantul. Si, in particular, ma voi referi la invatamantul superior.

Ruptura dintre invatamantul superior si piata muncii din Romania este atat de evidenta...incat ai impresia ca vorbesti de invatamantul superior din SUA raportat la piata muncii din Benin. Ma intreb, naiv, aproape de limita stupidului...cine mai vrea astazi sa studieze Medicina in conditiile in care cel mai bun debuseu pentru medici raman firmele de medicamente, care, eventual, pe cei mai norocosi, pilosi si dispusi SA RENUNTE EFECTIV LA MEDICINA...ii angajeaza pe salarii decente (plus masina, laptop si telefon mobil) ca Reprezentati de Vanzari? Cine e naivul sa mai opteze pentru Istorie...in conditiile in care, ca profesor de Istorie, mori de foame la propriu? Cine poate fi atat de alienat incat sa mai opteze pentru a studia Dreptul, cand "piata" de absolventi e supra-saturata, extrem de corupta (SIC!), sectara si limitativa? Cine isi mai doreste, astazi, in prag de 2010, sa studieze Geografia cand, dupa absolvire ai toate sansele sa lucrezi ca "agent publicitar" pentru a subzista financiar? Romania ar avea nevoie, poate mai mult ca oricand, de psihiatri si psihologi foarte bine pregatiti! Mai e nevoie sa spun de ce?


In ce ma priveste, Sociologia a fost o facultate "frumoasa", insa "superb" de inutila pe piata muncii...Culmea cinismului (inconstient?) pe care-l manifesta "societatea" romaneasca: sa respinga, ca pe un corp strain, pe cei care "o studiaza", adica sociologii! Culmea meschinariei...sa consideri aceasta categorie de absolventi de Sociologie ca fiind (aproape) inutili pentru societate...Foarte putini dintre colegii mei au urmat "cariera" de sociolog...multi reorientandu-se spre alte domenii...care, horribile dictu, le asigura traiul zilnic! Nu cred ca situatia e mult diferita astazi...Filosofia nu o mai pun la socoteala..pentru ca la ora la care mi-am propus sa o urmez visam cai verzi pe pereti albastri si ma vedeam parte din corpul diplomatic in cativa ani de la absolvire...Cu 2 diplome universitare...am fost, timp de 2 ani, un somer (de lux???) sarac, frustrat si complet dezarmat intr-o tara bolnava dincolo de orice evidente, corupta prin definitie si aliena(n)ta prin "calitatile" exceptionale ale membrilor ce o compun...

PS Sincer...daca as avea 18 ani...si ar trebui sa optez pentru o facultate...singura optiune care mi se pare acum decenta si cu o (eventuala) deschidere pe piata muncii...ar fi aceea de limbi straine (engleza/franceza).
Iar daca ar fi sa optez pentru o meserie...cred ca nu as ezita si as alege cu ochii inchisi mecanic auto!

Ce vremuri...

Tuesday, December 15, 2009

Romania captiva! Halucinant, ireal, devastator!!!

http://www.urbaniulian.ro/2009/12/04/discutie-incendiara-piata-imobiliara-romaneasca-se-va-prabusi-in-2010-afla-cine-sunt-cei-care-trag-sforile-din-umbra-pentru-a-cumpara-pe-nimic-activele-majore-ale-romaniei-in-2010-cum-au-fost/



Nu mi-e clar daca interviul a fost luat "pe bune" sau e un "scenariu" pe care, cinic, Urban Iulian il arunca pe piata! Sa fie doar paranoia sau cinism? Cine poate sa decanteze "afacerea" asta?


"Complexul lui Voda"

Istoria, mai veche sau mai noua a romanilor e sufocata de acest "complex al lui Voda". Voda le rezolva pe toate, el este calea, lumina si adevarul...el imparte binele si raul (nu inainte de al si defini exhaustiv), el da recompense si pedepse, Voda atotputernic alunga turcii, da plebei butelii, bilete de tratament si mancare la ratie, Voda salveaza natiunea de la saracie, apocalipsa si depresie, Voda e in tot si in toate, intruchiparea potentei absolute si a gandirii universale infailibile!
Pe acest calapod de gandire si-au construit romanii ultimele secole...Trist e ca in prag de 2010 acest calapod de gandire e mai viu ca niciodata. Locul lui Voda a fost luat de presedinte...caruia bizonimea ii confera (pe ce baze/premise?) puteri absolute! Dezamagirile nu vor intarzia sa apara, insa ele sunt repede uitate caci, nu-i asa, cei prosti dar multi vor avea nevoie de un alt Voda, mai curat, mai uscat, mai bun de adorat!
Ciclicitatea acestei monstruozitati ma face sa cred ca progresul social inseamna mult prea putin decat ne imaginam...si ca acest "progres" inseamna, (dincolo de tehnologie si un anumit progres material)...un regres, o vesnica revenire, atavica, la o nevoie psihica regresiva: Mesia, cu toate functiile lui!
Iata cum timpul devine o variabila irelevanta pentru ceea ce, indeobste, numim progres...daca si americanii...in ciuda avansurilor tehnologice...au si ei nevoie de un Voda, pe care l-au intruchipat in persoana adulatului Obama. Ce ridicol...
Mi-e teama ca in loc de "hope and change" vor primi "hoax and chains"!
In ce-i priveste pe romani...cred ca nici "hoax and chains" nu vor pupa...caci Voda (cel in varianta romaneasca) nu va avea bani nici pentru astfel de "bunatati"!
Ma insel?

Paradoxuri

Stiti care este "paradoxul lui TREBUIE"? Daca TREBUIE ca ceva sa existe...inseamna ca acel ceva nu exista inca...ori in momentul in care exista...acel ceva nu mai TREBUIE sa existe!
De retinut...Mai ales atunci cand ii spunem cuiva ce TREBUIE sa faca/dreaga/spuna...
Parerea mea...:-)

Friday, December 11, 2009

Romania - criza democratiei vs criza totala

Asa cum exista acum, in prag de 2010, plus/minus cateva teritorii redobandite/pierdute dupa cel de-al doilea razboi mondial...Romania "reproduce" proiectul elitei politice de la 1918. Practic de atunci se poate considera ca stat, in 1918 reusindu-se unirea Romaniei cu Transilvania. Daca gresesc, sa ma corecteze domnul Lucian BOIA. In cei 91 de ani de existenta...Romania a experimentat prea putina democratie. Perioada interbelica a fost dominata de autoritarisme, de explozia extremei drepte, aparitia si functionarea (la inceput clandestina) a Partidului Comunist (1921), "dictatura" lui Carol al II-lea, razboiul, apoi dementa comunista de 45 de ani...Practic dupa Decembrie 1989 romanii au incercat gustul democratiei, "originale" - la sugestia si indicatiile pretioase ale tovarasului Ion ILIESCU. Prea putin...Nesemnificativ chiar! Cei 45 de ani de dementa comunista au insemnat, pe rand: suprimarea fizica a elitelor in inchisorile comuniste, criza morala, criza economica, decredibilizarea totala! Mult mai grav este faptul ca aceste procese s-au inmultit si s-au acutizat, chiar cronicizat dupa 1989! Dovada? Ineficienta actului de guvernare, paranoia sociala generalizata (vezi actualele alegeri prezidentiale), reflexe autoritariste, coruptie endemica si generalizata, debusolare administrativa, criza economica perpetua, clivaje sociale ireconciliabile, faramitare politica, decredibilizare atat la nivelul institutiilor politice (Parlament, Guvern, Presedentie) cat si decredibilizare in plan international. "Arondarea" mai mult fortata in spatiul euro-atlantic nu a adus schimbari de substanta! Romania si romanii sufera, printre altele, de aceeasi boala a formelor fara fond. Sau, intr-o forma mai atenuata, de forme improprii pentru un fond la fel de impropriu. Nici nu cred ca ar mai fi fost nevoie de actuala criza economica, Romania se afla deja intr-o criza economica proprie. Nici nu vreau sa ma gandesc ce urgie se va abate asupra Romaniei din Ianuarie 2010! Democratia romaneasca, "originala" sau nu...se afla in criza! Cine e de vina? Protagoras, pentru ca a spus "omul este masura tuturor lucrurilor"! Si mare dreptate a avut!
Spun si eu, un plagiator al sofistului: "romanii sunt masura crizei totale in care se afla"!
Sa le fie invatatura de minte!


PS Asa au abordat romanii actuala criza financiara!

NO COMMENT!


Monday, December 7, 2009

Viitorul de aur al GERMANIEI!

Oare ce crede Frau Merkel despre asta http://www.youtube.com/watch?v=YsS16vyVppg&feature=player_embedded ???
Nu am o adresa de e-mail, ca i-as scrie...

Thursday, December 3, 2009

De ce refuz sa mai votez?

  • Ultima data cand mi-am exercitat dreptul de vot a fost in 1996, la alegerile generale din toamna. Atunci am votat cu Nicolae MANOLESCU (presedinte) si ANL (Alianta National Liberala) - cred ca asa se numea pseudo-formatiunea care il sustinea!
  • Refuz, de atunci sa mai votez! Practic, consider ca nu mai am cu cine!
  • Nu mai votez pentru ca romanii (ca natie) si politicienii romani (ca actori politici) s-au decredibilizat total!
  • De 20 de ani...sunt aceleasi fete ridicole, isterice si incompetente care pretind ca vor binele majoritatii romanilor! Caraghios, ridicol si contraproductiv!
  • Atata timp cat selectia resurselor umane se face pe criterii de apartenenta la un clan/partid, spaga, relatii ultra-personalizate si nu pe minime competente...clasa politica va balti in aceeasi mocirla! Societatea romaneasca...la fel!
  • Iluzia schimbarii IN BINE a stat, ani de zile, in generatiile tinere! MARE DEZAMAGIRE! Tinerii, odata ajunsi in pozitii cheie, au copiat la indigo soparlele carnivore batrane, comportandu-se ca atare! Trist...:(
  • Nu cred ca (mai) am vreo responsabilitate, nici macar morala, fata de niste oameni (politicienii romani) pentru care eu unul nu contez! N-am vazut NICI UN POLITICIAN ROMAN RASPUNZAND (IN FATA JUSTITIEI) PENTRU FAPTELE SALE DE CORUPTIE, TRAFIC DE INFLUENTA, SANTAJ, ETC...
  • Refuzul clasei politice de a se reforma, reorganiza doctrinar in 2 mari partide (pe modelul celor din SUA de exemplu...), ineficienta deciziilor politice, debusolarea administrativa si masurile economice complet injuste ma fac sa cred ca Romania e o tara in deriva iar romanii, in marea majoritate, niste anomici apatici fara busola...
  • Obsesia (aproape patologica) a politicienilor romani pentru imagine si NEGAREA REALITATII este dovada cea mai clara de schizofrenie politica si sociala de care dau dovada! Din pacate, acest comportament se perpetueaza de 20 de ani...
  • O clasa politica faramitata, etern conflictuala, cu oameni de calitate indoielnica nu va fi capabila NICIODATA de ceva constructiv! Este, de fapt, oglinda unei societati bolnave!
  • QED, ca in demonstratiile matematice!

Sunday, November 29, 2009

De la stiinta la religie, trecand prin politica

O tema cu parfum de apocalipsa (climatica) si damf de comunism rebotezat, resapat si recolorat (in verde) strabate de vreo 20 de ani mass-media. E vorba, ati ghicit, de "incalzirea globala"!
Apostolii ei, "ecologistii" (comunisti), regrupati sub denumirea asta care inlacrimeaza aproape pe orice om sensibil atunci cand e vorba de "mother nature" vor sa ne faca bine cu forta! Vor sa ne convinga sa nu mai conducem masini energofage (de parca ei ne-ar plati benzina) pentru ca, vai, nu-i asa, emisiile de CO2 distrug natura si produc "incalzire globala"!
Dragi tovarasi si pretini "ecologisti"...apocalipsa voastra sufera teribil de analfabetism! Pentru ca ea, saraca apocalipsa, fiica voastra handicapata de betia voastra ideologica, nu stie ca CO2-ul nu este un gaz poluant! Mai mult, CO2-ul, atat de drag fostei savante (analfabete) de renume mondial nu este altceva decat hrana plantelor! Care-l absorb prin procesul de fotosinteza si-l transforma in oxigen, atat de necesar vietii! Dar nah...daca ai lipsit la orele de BIOLOGIE nu ai cum sa stii un adevar atat de simplu...aproape axiomatic! Furia voastra penibila, dragi tovarasi si pretini "ecologisti" sta in reaua credinta pe care si-a insusit-o inclusiv papagalul sarlatan Al GORE prin minciuna sinistra cu care a luat premiul Nobel ("An Inconvenient Truth") si in frustrarea ca nu va mai regasiti in logoreea propagandistica de dinainte de 1989, anul de gratie al spargerii borhotului comunist!
O intrebare de bun simt s-ar impune: "cum este posibil sa formulati judecati absolute pe care sa le aplicati unor realitati relative"? Evolutiile climatice depind de o multitudine de factori, unii cunoscuti altii total necunoscuti (cel putin pana in prezent), astfel incat a lega CO2-ul (un gaz cu o pondere de numai 0.036 % in atmosfera) de "incalzirea globala" este nu numai propaganda dar si prostie si minciuna, nicidecum stiinta! Ba mai mult, aceasta propaganda isterica are si miasme de apocalipsa climatica!
Mi-am propus sa va deprim putin, aducandu-va aminte de un principiu elementar, atat in Drept cat si in orice discutie argumentativa. Acest principiu se numeste "Audiatur et altera pars"!
Haideti, deci, sa ascultam si cealalta parte!

http://www.noteviljustwrong.com

http://www.garagetv.be/video-galerij/blancostemrecht/The_Great_Global_Warming_Swindle_Documentary_Film.aspx

http://friendsofscience.org/index.php?id=394

http://www.youtube.com/watch?v=_jqcnBugnl8

http://www.youtube.com/watch?v=KtqSPahiMxw&feature=PlayList&p=D530ADE80B475DC2&playnext=1&playnext_from=PL&index=6


http://www.drroyspencer.com/global-warming-natural-or-manmade/

http://www.cotidianul.ro/boia_denunta_starea_vremii-6380.html


By the way...n-ar fi rea o "incalzire globala"! Chiar ar fi de dorit!
Cei care traiesc in Montreal (CANADA), ca mine, stiu de ce...:)
Chiar si rusii s-ar bucura! Cei din Siberia stiu si ei de ce!
Semnele unei astfel de incalziri (deloc catastrofice) insa nu se arata! Ba dimpotriva!
Cheers!





Thursday, November 19, 2009

"Noi, Majestatea Sa Regele"!

Patologii romanesti...mai vechi sau mai noi, inunda spatiul mediatic romanesc.
"Pluralul majestatii sale" (ex:..."Noi, Majestatea Sa Regele...") nu este altceva decat verbalizarea fricii de raspundere! Aproape patologica, aceasta frica i-a cuprins pe majoritatea papitoilor din teatrul grotesc al politicii romanesti! Folosirea (inconstienta) a acestui "plural al majestatii sale" le da un confort psihic rezultat din deresponsabilizarea personala! Pentru ca orice actiune de grup este mai greu blamabila, fiecare poate da vina pe fiecare, raspunderea unei marlanii este mult mai disipata...pe cand intr-o actiune individuala...numai circumstantele atenuante te mai scot de la inghesuiala...Astfel ca, iata, asistam in prezent la exacerbarea unei mai vechi patologii romanesti - frica de raspundere - , exacerbare ce-si gaseste expresia verbalizata in "pluralul majestatii sale"!
Asta spune multe despre cat de iresponsabili, ticalosi si debusolati au ajuns romanii!
QED, ca in demonstratiile matematice!

Tuesday, November 17, 2009

Obsesia imaginii, negarea realitatii!

Galeria patologiilor sociale ale Romaniei post 1989 contine una care cel putin pe mine ma preocupa in ultimul timp: obsesia imaginii, in contra-partida cu negarea realitatii! Este o boala grea pe care romanii chiar o iubesc, intr-un soi de masochism dus la extrem. Am auzit de n! ori expresii de genul "...imaginea Romaniei/romanilor a avut de suferit..."! Obsedati de-a dreptul de imagine, romanii uita de realitate! O imagine buna se construieste greu, costa foarte mult si tine putin (ca un machiaj bun aplicat unei urate) iar atunci cand se prabuseste aceasta imagine...ramane realitatea! Ma incapatanez sa cred ca o realitate buna dureaza considerabil mai mult decat o imagine buna! Si, oricum, e de preferat celei de-a doua! Pentru ca o realitate buna presupune, in timp, si o imagine pe masura. Pe cand reciproca nu prea e valabila, ba dimpotriva!
Oricat s-ar iubi romanii pe sine, intr-un narcisism tembel care nu le face decat rau, nu pot dribla ceea ce pare sa ii deranjeze, agaseze, deprime: propria realitate! O tara fara infrastructura, fara institutii care functioneaza, fara o economie puternica, etc...nu are ce "vinde" pana la urma...decat iluzii, imagini, dezamagiri...O tara puternica insa, cu o realitate buna si-a creat deja si o imagine pe masura! Oricat de multi carcotasi si detractori s-ar stradui sa-i nege acest lucru...ei vor fi contrazisi de "cruda" realitate, adica de o infrastructura puternica, institutii functionale si o economie puternica!

Oricat de "patriot" ai fi, oricat de ipocrit sau de naiv...nu cred ca poti sa compari (ba chiar sa crezi in comparatia asta) o realitate ca Slobozia cu o alta realitate ca Innsbruck! Oricat de indoctrinat, prost informat sau "vadimist" esti...nici tu nu crezi, pana la urma ca Dacia Logan e mai buna decat un Cadillac CTS, ca Universitatea din Bucuresti bate Harvard-ul la nivelul de pregatire al absolventilor sau ca Bucurestiul ar putea eclipsa Montreal-ul! Si atunci...? De ce nu ne concentram mai degraba pe realitati si batem campii (uitandu-ne in oglinda) ca suntem frumosi, ca suntem bogati (uitandu-ne la masinile de fabricatie straina care circula prin hartoapele tarii) si inteligenti (clamand rezultatele exceptionale ale unor indivizi de exceptie)...cand de fapt suntem cam urati, saraci si nu stim care e proportia CO2-ului in atmosfera...
Cel mai bun Sales Manager sa fii si nu poti sa vinzi prajitura cu nuca si sa pretinzi ca e "Gâteau forêt noire"! Nu merge!

M-as bucura sa traiesc ziua in care Bucurestiul sa arate cel putin ca Manhattan-ul, in care autostrazile sa geama de numarul de tir-uri care exporta produse romanesti, in care Oltenia sa eclipseze Elvetia iar pretul graului in Europa sa se stabileasca la bursa de marfuri de la Braila! Atunci, probabil, romanii vor rade de infantilismul, prostia si lipsa de viziune ce le-a intunecat mintile dupa noaptea comunista!

Romania si starile ei de (dez)agregare!

Dupa 20 de ani de logoree nationala, necesara insa nu suficienta pentru un catharsis colectiv, Romania pare o tara mai dezagregata ca oricand.
Vorbim mult si facem extrem de putin, aproape nimic. Si cand facem ceva iese prost, facut pe sfert (nici macar pe jumatate), scump si de calitate indoielnica!
"Omul este masura tuturor lucrurilor", nu? Cata dreptate avea Protagoras...
Halucinant e de-a dreptul modul in care se "dialogheaza", de la cel mai inalt nivel pana la
nivelul "omului de rand". Paradigma inconstienta a majoritatii celor care intra in dialog este "ba pe-a ma-tii", astfel incat nici un interlocutor nu isi poate duce argumentatia (puerila sau serioasa, logica sau aiuritoare) pana la capat! Atacul la persoana, la viata privata a ajuns regula clasica de desfiintare a celuilalt, de cele mai multe ori prin jignire, calomnie si insulta.
E evident ca Romania nu mai functioneaza! Nu stiu cand a functionat...de fapt! "De jure" da, a "functionat"! "De facto"...NICIODATA! Raportul dintre forma si continut a fost si se pare ca este si astazi CATASTROFAL, INADECVAT, DEBUSOLANT!
Proiectul "national" al elitei politice de la 1918 se topeste in clivajele sociale, politice si economice de nereconciliat ale sfarsitului de an 2009, clivaje care faramiteaza complet o tara ce pare mai degraba un proiect artificial! Imi pare rau pentru nationalistii de sambata seara, gen CV Tudor, Gheorghe FUNAR si altii...dar nu asa arata o tara care "functioneaza" in parametri optimi. Romania nu mai functioneaza nici macar in virtutea inertiei? Care inertie de fapt? Unde duce ea?
Orice curs de politologie releva cat se poate de clar faptul ca faramitarea scenei politice este de fapt oglinda clivajelor sociale. Nici un proiect serios nu s-a "coagulat" in jurul unei majoritati sociale si politice in ultimii 20 de ani, cat despre punerea lui in practica...ce sa mai vorbim?
Asa-zisa reforma politica (a votului uninominal) a fost un fiasco! De ce? Pentru ca ea nu a fost dublata de Parlamentul unicameral.
Se stie ca:

1) votul uninominal, majoritar, intr-un singur tur + Parlametul unicameral = majoritati stabile in Parlament (2, maxim 3 partide politice reprezentative). Rezultatul? O guvernare eficienta, majoritati
parlamentare stabile, Guvern cu sustinere in Parlament!


2) votul proportional, pe liste, in 2 tururi + Parlament bicameral = majoritati fragile in Parlament, faramitare politica, coalitii de conjunctura. Rezultatul? O guvernare ineficienta, majoritati
parlamentare extrem de fragile, Guvern cu sustinere slaba in Parlament!

Ce au ales "expertii"? O struto-camila, corcita cu un cal-magar! Adica vot uninominal+Parlament bicameral! Rezultatele se vad...si mai ales se traiesc!
Nu inteleg nici acum de ce Romania are Parlament bicameral? Parlamentul bicameral este o institutie politica proprie statelor federale! Romania nu e stat federal! Si atunci...?
Inclusiv "fundamentul democratiei", Parlamentul, este faramitat in 2 camere care se calca pe bataturi non-stop si nu pot iesi din schizofrenia administrativa privind atributiile fiecareia!!!
Proprietatea, mai ales la nivelul celei agricole e faramitata. Scena politica e faramitata, conflictuala si isteric centrifugala. Din orice incercare de "coagulare" a 2 partide au rezultat 3, nu unul singur!
Inclusiv "verzii" sunt reprezentati de vreo 3 partide (in prezent neparlamentare)! Romii la fel! Bizar, caraghios, penibil si contraproductiv!
Societatea romaneasca e faramitata si sparta in 1001 de optiuni, dileme, isterii! Aproape toate ireconciliabile! Ma intreb: daca ar reusi sa-si "concilieze isteriile"...romanii ar reusi, mai apoi, si "concilierea optiunilor"?
Grea intrebare...imposibil raspunsul (cel putin acum)!
Starea de agregare a Romaniei actuale e dezagrearea, faramitarea, anti-coagularea!
Intrebare (utopica?): Nu cumva Romania e un proiect politic utopic?